Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este un arbust mediteranean, placut mirositor.
Denumirea sa este data de romani (ros=roua si marinus=mare), adica cel umezit de roua marii. Grecii numeau rozmarinul planta sfanta Libatonis.
In prezent este o planta nelipsita din gospodariile bavareze. Datorită proprietăţilor de stimulare a corticosuprarenalelor, rozmarinul a fost considerat întotdeauna un elixir al tinereţii, care fortifică organismele anemice, debilitate prin boală sau aflate în convalescenţă. Planta acţionează în combaterea proceselor de îmbătrânire, astfel că persoanele consumatoare de rozmarin manifestă o vitalizare a activităţii tuturor organelor, un plus de energie şi de optimism.

Formele de utilizare în fitoterapie

- Decoct din 50 g vârfuri înflorite, care se fierb 5 minute într-un litru de apă; se infuzează acoperit 15-20 minute, se strecoară şi se foloseşte sub formă de comprese contra reumatismului sau se toarnă în cada de baie, adăugând 20 g sare amară pentru tratamente în dureri musculare, edeme ale gambelor şi reumatism sau la spălarea capului contra mătreţii;

- Infuzie din 20 g vârfuri înflorite la 1 litru apă clocotită; se infuzează 10-15 minute acoperit, se strecoară şi se beau 1-2 căni pe zi, după mese, cu efecte în tratarea afecţiunilor de stomac şi intestine, steatoză hepatică, boli respiratorii (gripă, pneumonie), slăbirea memoriei, astenie, surmenaj, debilitate şi ameliorarea stărilor de menopauză (climax);

- Infuzie concentrată din 50 g vârfuri înflorite la 1 litru apă clocotită; se infuzează 15 minute şi se utilizează extern în gargarisme, spălături, duşuri vaginale, frecţii la entorse şi băi în reumatisme, artroze, convalescenţă şi la copiii nervoşi;

- Macerat din 15 g frunze şi flori la 1 litru apă rece din care se beau 1-3 căni pe zi;

- Tinctură din 10-15 g de frunze uscate la un pahar alcool 700 şi un pahar apă; se lasă la macerat 10-14 zile, se strecoară în sticluţe bine înfundate şi se consumă intern câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, având efecte contra colicilor abdominale, ateroscleroză coronariană, scleroză cerebrală, astenie, oboseală, stări de slăbiciune, întărirea memoriei, debilitate fizică la tineri, pneumonie, hipotensiune, leşin (într-o cură de 3-4 luni). Pentru uz extern, tinctura se diluează de 3 ori cu apă fiartă şi răcită şi se foloseşte în comprese sau frecţii contra paraliziei faciale, hemipareză, reumatism, contuzii, luxaţii (în amestec cu salvie), gargară pentru dureri de dinţi, antiseptic şi cicatrizant în tratarea plăgilor, degerăturilor, eczeme, acnee şi seboree.
Uleiul de rozmarin.
Uleiul esential de rozmarin se prezinta ca lichid limpede, racoritor, incolor sau slab galbui, cu miros camforat si cu gust arzator.
Contine borneol, camfor, eucaliptol, pinen, flavonozide, acid rozmarinic, rozmaricina.
Uleiul esential de rozmarin este mult utilizat in industria de produse cosmetice datorita actiunii analgezice, aromatizante, antiinflamatoare, de stimulare a circulatiei sanguine periferice, antimicrobiene si de prevenire a caderii parului.
O serie de derivati terpenici din compozitia sa au actiune de ecranare fata de radicalii liberi de oxigen. Cornasolul si acidul carnozic sunt eficienti in protejarea membranelor celulare de stresul oxidativ si, de asemenea, au actiune antiradicala.